Cod ECLI ECLI:RO:JDCRC:2024:001.######
#
Judecătoria Caracal
Dosar nr. ###/207/2024
Sentinţa civilă nr.###
Şedinţa publică din data de : 29.05.2024
Instanţa constituită din:
Preşedinte : ####### ####### #######
Grefier: ######## ######## ########
Pe rol se află soluţionarea plângerii contravenţionale formulată de petentul #### ###-####, domiciliat în ########## #######, str. ### ##### nr.40, ####### ###, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului ###, cu sediul în ########## #######, str. ##### ######## nr.19, ####### ###, împotriva procesului verbal de contravenţie seria POTX nr.##########.01.2024.
Stadiul dosarului: fond.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru petent, avocat ######## #####, în baza împuternicirii avocaţiale seria OT nr.########### (f.6), lipsă fiind părţile din proces .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că s-a acordat termen pentru administrare probe, după care:
Avocat ######## #####, pentru petent, înregistrare video din partea petentului, pentru a face dovada că în momentul suprinderii în trafic conducând autoturismul se afla în afara localităţii, nu în localitate, învederând că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, în temeiul art.244 C.pr.civ, instanţa declară cercetarea judecătorească închisă şi, în baza art.392 C.pr.civ, acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei
Avocat ######## #####, pentru petent, având cuvântul, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenţie, cu consecinţa restituirii permisului de conducere, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că petentul nu circula cu autoturismul în localitate, acesta fiind în afara localităţii, din înregistrarea depusă la dosar urmează să se observe în acea zonă nu existau indicatoare privind limitarea vitezei, astfel că, faţă de înregistrarea video depusă la dosar intimat există o îndoială în ceea ce priveşte reţinerea presupusei contravenţii în sarcina petentului.
Instanţa reţine cauza în pronunţare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 05.02.2024 pe rolul Judecătoriei #######, sub număr de dosar ###/207/2024, petentul #### ###-####, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului ###, a formulat plangere împotriva procesului verbal de contravenție seria POTX nr.##########.01.2024, pe care il considera nelegal si netemeinic.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat ca potrivit procesului verbal de contraventie emis la data de 27 ianuarie 2024, a fost sancţionat cu avertisment de către agentul constator din cadrul Inspectoratului de Politie ######## ### si s-a dispus suspendarea permisului de conducere pe o perioada de 90 zile , deoarece ar fi circulat pe #### ########## # ##### din ######## , cu autoturismul marca ######## cu numărul de înmatriculare #########, cu viteza de 108 km/h pe un drum unde limita de viteza este de 50 Km/h .
petentul ca aspectele menţionate de agentul constatator nu corespund realității deoarece la acel moment nu se afla in localitate si nu a depăşit viteza legala.
Menţioneaza petentul faptul ca circula regulamentar si a fost oprit de un agent de politie care i-a adus la cunoştinţa ca ar fi depăşit viteza legala, desi ia relatat agentului constatator faptul ca pe segmentul de drum indicat a circulat cu viteza legala , respectând semnificaţia indicatoarelor si ca nu se face vinovat de săvârşirea niciunei contravenţii.
Precizeaza petentul ca pe acel segment de drum nu exista nici un indicator de limitare a vitezei la 50 km/h asa cum menţionează agentul constatator.
Astfel, analizând sancţiunile aplicate prin prisma dispoziţiilor art. 5 din O.G. 2/2001, consideram că sancţiunea complementară este disproporţionată, în condiţiile în care sancţiunea principală a fost avertismentul.
Potrivit art. 5 alin. 1 din OG nr.2/2001, sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare, iar conform alin. 2, sancţiunile contravenţionale principale sunt avertismentul; amenda contravenţională; prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Dispoziţiile art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001 prevăd faptul că „sancţiunea stabilită trebuie sa fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.”, iar potrivit alin. 6 „sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.”
Totodată, arata petentul ca potrivit art. 7 din acelaşi act normativ „(1) Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. (2) Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. (3) Avertismentul se poate aplică şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.”
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că avertismentul care se aplică în cazul în care fapta săvârşită este de o gravitate redusă, şi care consta în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei, nu este compatibil cu aplicarea sancţiunilor complementare.Această interpretare este confirmată în cazul contravenţiilor contra regimului circulaţiei pe drumurile publice de împrejurarea că sancţiunile complementare, cum este în speţă suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, se aplică pe lângă sancţiunea principală a amenzii contravenţionale.
Prin urmare, se mai arata de petent ca pentru individualizarea sancţiunilor, în situaţia în care agentul constatator apreciază că fapta este de o gravitate redusă, iar scopul tragerii la răspundere poate fi atins şi prin simpla avertizare a contravenientului, va aplica avertismentul fie în mod scris, fie verbal, în această ipoteză din urmă fără a mai întocmi procesul-verbat de contravenție.
În aceste condiții, arata petentul ca agentul a apreciat că fapta săvârșită de petent este de o gravitate redusă, aplicând sancțiunea principală a avertismentului, rezultă că nu putea proceda şi la aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, al cărei scop îl constituie în principal înlăturarea unei stări de pericol pentru circulația pe drumurile publice.
Prezumția de nevinovăție poartă şi asupra sarcinii probei, care revine agentului constatator iar îndoială profită petentului (####### vs. ######, Annuaire de la Convention, voi. VI, pag.
Menționează petentul ca plecând de la exigențele impuse în procedura civilă, în prezenta cauză menținerea procesului-verbal, exclusiv în baza unui act emis în mod unilateral de agentul constatator, act care nu poate fi susținut cu probe, nu se justifică. Prezumţia de nevinovăție de care beneficiez subsemnatul, în baza art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi răsturnată decât prin probe pertinente.
Sustine petentul ca agentul constatator nu a menţionat in cuprinsul procesului verbal contravenţional locul exact unde a fost săvârșită presupusa contravenţie pentru a putea identifica daca exista indicatoare rutiere cu limitarea vitezei.
În aceste condiții este imposibil de stabilit locul unde considera agentul de politie ca a fost săvârşita contravenţia.
De asemenea, arata petentul ca insuficienta descriere a faptei contravenţionale in sensul ca nu se menţionează cu exactitate Km unde a fost săvârşita presupusa contravenţie nu imi permite să realizez o apărare eficientă în contradictoriu cu agentul constatator în ceea ce priveşte posibilitatea combaterii constatărilor efectuate în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie.
Pe de altă parte, arata petentul ca este evident faptul ca nici instanţa de judecata , în condiţiile în care nu poate stabili, din descrierea faptei (locui presupusei contravenţii}, nu poate realiza controlul de legalitate, pentru că, în lipsa acestui element de esenţa realizării elementelor constitive ale contravenţiei ( de esenţa contravenţiei ), iar nu doar de natura acesteia , se va afla în imposibilitatea de identifica corespunzător fapta pentru care am fost sancţionat.
Potrivit art. 16 din O.G. nr. 2 / 2001, arata petentul ca procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu : data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
Prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent si consemnate in procesul-verbal nu are caracter absolut.
Considera petentul ca sancțiunea aplicata excesiva , contravenind dispozițiilor art.21 alin 3 din O.G2/2001, precum si jurisprudenței ####.
Potrivit art.21 alin 3 din O.G2/2001, sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de lege si trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite tinandu- se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârşire a acesteia , de scopul urmărit , de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul verbal.
Totodată, arata petentul ca sancțiunea este vădit disproporționată in raport cu scopul urmărit- prevenirea.
In aceste condiții, petentul a solicitat emiterea unei adrese către Inspectoratul ######## de Politie ### -Serviciul Rutier pentru a înainta instanţei de judecata înregistrarea efectuata la data de 27 .01. 2024 , ordinul de serviciu pentru data de 27 .01.2024 , atestatul operator radar si dovada verificării metrologice a aparatului radar.
De asemenea, petentul solicita emiterea unei adrese către U.A.T ########, ####### ### ###### # ######## #### ## #### ########## # ##### , județul ### din direcția comunei Radomirești către Roșiori de Vede ,exista amplasat indicator pentru intrarea in localitate
Pentru aceste motive petentul a solicitat anularea procesului verbal de contravenție si restituirea permisului de conducere.
Petentul a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
In dovedire petentul a solicitat proba cu înscrisuri, adresa către I.P.J ####, adresa către U.A.T ######## si martori.
In drept , petentul a invocat dispoziţiile OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare.
Petentul a depus la dosar procesul verbal de contravenţie seria POTX , NR. 0399341,carte identitate si taxa de timbru 20 lei- original
Plângerea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform disp.art.19 din OUG 80/2013.
La data de 06.02.2024, s-a comunicat intimatului plângerea formulată de petent şi înscrisurile aferente.
La data de 05.03.2024, intimatul IPJ ###, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulata de petentul #### ### ####.
In motivarea întâmpinării intimatul a arătat ca la data de 27.01.2024, petentul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal de contravenție contestat, reţinându-se în sarcina sa comiterea faptei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că a condus autoturismul indicat în cuprinsul actului sancţionator cu viteza de 108 km/h pe ###### ########## ### ##, #### ########, judeţul ###.
petentul ca fapta reţinută în sarcina sa, a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, potrivit buletinului de verificare metrologică pe care îl înaintăm alăturat, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. (2) din acelaşi act normativ, respectiv cu cinemometrul laser LTI 20/20 TruCAM ##### ########.
Astfel, potrivit pct 3.5.1. dinAnexa 1 la Ordinul ######## privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre), înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Totodată, intimatul solicita a se avea in vedere faptul că înregistrarea video şi planșele fotografice îndeplinesc condițiile enunțate de Ordinul B.R.M.L. nr. 301/2005.
Intimatul solicita a se avea în vedere faptul că petentul, la momentul constatării contravenţiei şi întocmirii actului sancţionator, nu a avut ceva de obiectat cu privire la fapta constatată, ceea ce echivalează cu recunoaşterea comiterii faptei reţinute în sarcina sa, pentru ca ulterior, prin plângerea formulată, să îşi conteste propriile susţineri din cuprinsul rubricii „alte menţiuni” a procesului-verbal de contravenţie.
Analizând procesul-verbal de contravenţie contestat, rezultă că acesta îndeplineşte condiţiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (O din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din acelaşi act normativ, respectiv sunt menţionate numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator, prin urmare fiind temeinic şi legal întocmit, făcând dovada deplină a situaţiei de fapt şi de drept existente în cauză, până la proba contrară (prin Decizia nr. ##/19.03.2007 pronunțată de Curtea Supremă în Recurs în Interesul Legii s-a reţinut: ,Jn raport cu acest caracter imperâtiv-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, respectiv art. 17 din O.G. nr. 2/2001, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act (…) nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”).
Totodată, din analiza dispozițiilor art. 249 din Codul de Procedură Civilă care prevede că ;,CeI care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, rezultă neîndoielnic faptul că petentul are obligația să dovedească ce!e sesizate în plângerea contravențională adresată instanţei de judecată.
Menționează intimatul ca petentul, deşi a formulat plângere împotriva actului sancționator pe care 1-a calificat ca netemeinic, nu a propus niciun mijloc de probă împotriva acestuia prin care să poată dovedi netemeinicia celor consemnate de agentul constatator şi nici nu a făcut dovada vreunei cauze exoneratoare de răspundere în sensul art. 11 din O. G. nr. 2/2001, astfel că procesul verbal de contravenție este legal şi temeinic.
În susţinerea întâmpinării, intimatul a solicitat proba cu procesul-verbal de constatare a contravenţiei, înscrisurile ataşate, planşele foto, înregistrarea video pe suport CD, precum şi orice altă probă a cărei necesitate ar reieşi din dezbateri.
În conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă,
a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului instituţiei intimate.
Instanța a fixat primul termen de judecata la data de 10.04.2024.
In sedinta publica din data de 10.04.2024, în temeiul art. 131 C.pr.civ, instanţa, din oficiu, a procedat la verificarea competenţei generale, materiale şi teritoriale, constatând că în temeiul art.94 pct.3 C.pr.civ raportat la art.118 alin.1 din OUG nr.195/2002, Judecătoria Caracal este competentă să soluţioneze prezenta cauză.
La acelasi termen de judecata instanţa, considerând utilă, pertinentă şi concludentă în soluţionarea cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar de părţi, în temeiul art.255 C.pr.civ raportat la art.258 C.pr.civ, le-a incuviintat.
A respins solicitarea petentului privind emiterea unei adrese către U.A.T ########, având în vedere că din procesul verbal de contravenţie depus la dosar rezultă că petentul a fost surprins conducând autoturismul , în localitate, unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, precum şi proba testimonială , ca nefiind utilă cauzei în raport de înscrisurile ataşate la întâmpinare.
Totodată, a încuviințat proba cu mijloacele de probă depuse la dosar de intimat, respectiv planșe foto şi înregistrarea aflată pe CD, procedând în şedinţă publică, la vizualizarea înregistrării video aflată pe CD-ul depus la dosar de intimat, fiind o înregistrare de câteva secunde unde se observă în trafic autoturismul cu nr. de înmatriculare ## ## ### însă, având în vedere că înregistrarea video aflată pe CD , depus de intimat la dosar, nu este edificatoare, motiv pentru care a încuviințat pentru petent proba cu mijloacele de probă planșe foto şi înregistrarea video realizată de acesta.
La termenul din data de 29.05.2024, petentul a depus la dosar înregistrare video pentru a face dovada că în momentul surprinderii în trafic conducând autoturismul se afla în afara localității, nu în localitate, învederând că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, în temeiul art.244 C.pr.civ, instanţa a declarat cercetarea judecătorească închisă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor expuse şi a probelor administrate, instanţa reţine următoarele :
Prin procesul-verbal de contravenţie seria POTX nr.##########.01.2024 emis de către IPJ ###, petentul #### ### ####, a fost sancţionat cu avertisment si retinerea permisului de conducere pe o perioada de 90 de zile, reținându-se în sarcina sa comiterea faptei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că a condus autoturismul indicat în cuprinsul actului sancţionator cu viteza de 108 km/h pe ###### ########## ### ##, #### ########, judeţul ###.
Astfel, s-a constatat încălcarea prevederilor art.102 alin.3 lit.e din OUG 195/2002, rep.
Instanţa, fiind învestită cu soluţionarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a procedat la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin.1 din Ordonanţa menţionată mai sus.
Sub aspectul legalităţii, instanţa constată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii, respectiv numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, CNP şi semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul contravenţional este asimiliat din punct de vedere al garanţiilor şi principiilor care guvernează procesul, dreptului penal, astfel petentului îi sunt aplicabile toate garanţiile existente într-un proces penal.
În jurisprudenţa recentă a Curţii, analizând criticiile ######, s-a considerat că, având în vedere caracterul general al normei şi scopul punitiv al sancţiunii, aceasta nefiind menită ca o compensaţie pecuniară pentru eventuale daune, contravenţia are un caracter penal ( #### ### c. României par. 22-17, ######## ######## c. României par.25-26). Acest raţionament este valabil şi în cauza de faţă şi conduce la concluzia că în aceasta materie trebuie garantată prezumţia de nevinovăţie a presupusului contravenient.
Pe de altă parte, însă, Curtea a statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolută din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi operează în toate statele de drept şi nu sunt interzise de #### în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanţa scopului urmărit şi respectarea dreptului la apărare.
Aşadar, procesul-verbal de contravenţie este un act administrativ, întocmit de un agent constatator ca reprezentant al autorității administrative, învestit cu autoritate statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale şi se bucură de o prezumţie de autenticitate şi veridicitate care este însă relativă şi poate fi răsturnată..
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, relativ la fapta contravenţională reţinută în sarcina sa, petentul a declarat faptul că nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiei în forma descrisă, având în vedere că autovehiculul la momentul cand a fost surprins de aparatul radar se afla in afara localitatii.
În şedinţa publică din data de 10.04.2024, instanţa a procedat la vizualizarea înregistrării respectiv CF depus de intimat la dosar fiind o înregistrare de câteva secunde unde se observă în trafic autoturismul cu nr. de înmatriculare ## ## ###, însă nu este edificatoare.
In acest sens instanta a incuvintat pentru petent proba cu mijloacele de probă planșe foto şi înregistrarea video realizată de acesta, ce surprinde presupusa contravenție săvârşită de contravenient, din care rezulta faptul ca petentul se afla in afara localității.
De astfel si din plansele fote depuse de intimat la dosar fil . 17, se observa foarte clar ca autoturismul cu nr. de înmatriculare ## ## ###, se deplasa in afara localitatii.
în vedere acest aspect, instanţa constată autoturismul cu nr. de înmatriculare ## ## ###, condus de petent, se deplasa in afara localitatii, devenind în speţă aplicabil principiul in dubio pro reo (orice dubiu profită făptuitorului), principiu complementar prezumţiei de nevinovăţie.
Astfel, se constată că petentul a reuşit să facă dovada contrară, răsturnând prezumţia de veridicitate şi autenticitate a procesului-verbal de contravenţie, folosindu-se în acest sens chiar de înregistrarea video depusă de intimat la dosarul cauzei.
##### în vedere principiul in dubio pro reo, principiu aplicabil în materia probaţiunii în ceea ce priveşte adevărul judiciar, precum şi faptul că din înregistrarea depusă de intimat la dosar reiese că în aceeaşi oră, acelaşi minut şi aceeaşi secundă petentul a condus autoturismul atât cu viteza de 108 km/h, in afara localitatii, astfel instanţa constată că există un dubiu rezonabil în ceea ce priveşte contravenţia săvârşită de petent, nefiind dovedit dincolo de orice bănuială rezonabilă că acesta a săvârşit contravenţia în modalitatea descrisă.
de cele expuse, instanţa urmează să admită plângerea contravenţională formulată de petentul #### ### ####, în contradictoriu cu IPJ ### şi să anuleze procesul verbal de contravenţie seria POTX nr.##########.01.2024, emis de IPJ ###- Serviciul Rutier ###.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul petentul #### ###-####, domiciliat în ########## #######, str. ### ##### nr.40, ####### ###, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului ###, cu sediul în ########## #######, str. ##### ######## nr.19, ####### ###, împotriva procesului verbal de contravenţie seria POTX nr.##########.01.2024.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție seria POTX nr.##########.01.2024, emis de IPJ ###- Serviciul Rutier ###.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Caracal.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței azi, 29.05.2024
Preşedinte Grefier
####### ####### ####### ######## ######## ########
Red.#########
Thred. ####/4 ex/ 07.06.2024
Operator de date cu caracter personal nr.3035